Frida Khalo către Diego Rivera

În trupul nostru s-a înăbuşit setea multor ani. Cuvinte înlănţuite, pe care nu ni le-am putut rosti decât cu buzele viselor. Totul a fost învăluit de miracolul verde al peisajului trupului tău. Luând forma ta, bicele florilor au răspuns atingerii mele, murmurul izvoarelor. În licoarea buzelor tale a fost mereu ceva din aerul fructelor, sângele rodiilor, orizontul mammeelor şi ananasul limpezit. Te-am strâns la pieptul meu şi miracolul formei tale mi-a inundat sângele, prin vârfurile degetelor. Parfumul esenţei de stejar, amintirile alunului, răsuflarea verde a frasinului. Orizont şi peisaje = pe toate le-am urmărit cu un sărut. Uitarea cuvintelor va construi limbajul precis al înţelegerii privirilor pe care ni le aruncăm cu ochii închişi. = Tu eşti aici, intangibil, tu eşti universul pe care-l modelez în încăperea mea. Absenţa ta tresare tremurând din bătăile ceasului, în pulsul luminii; respiri prin oglindă. De la tine, la mâinile mele, îţi mângâi trupul întreg, sunt cu tine preţ de o clipă şi, tot preţ de o clipă, sunt cu mine însămi. Sângele meu e minunea ce curge în vasele aerului dintre inima mea şi a ta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.