Dragă Luca,

În primul rând, îmi place că te cheamă Luca, îți dă un aer franțuzesc, poate de asta îmi și plac foarte mult croissanturile cu unt, și tot din cauza ta îmi doresc să am un Beagle, stai liniștit, nu am să-i pun numele tău, hihi, poate nu ar fi totuși o idee rea.

În al doilea rând, îmi doresc ca aceste rânduri să-ți aducă mereu un zâmbet, mai mult decât colorat pe chipul tău, pentru că la naiba, frumos mai ești când zâmbești, iar cu ocazia asta îmi dau seama că nu mă pricep atât de bine la cuvinte pe cât credeam, poate și din cauza emoțiilor.

În al treilea rând, meriți aceste rânduri, pentru că mă faci să mă simt vie câtă vreme sunt cu tine, lângă tine, pe tine. De ce? Ai tu acel ceva special, care mă liniștește, de asta mă simt și vie, pentru că sunt doar eu și cu tine, cu patul tău, cu bărcuțele din ambalajul de la Halls cu gust de cireșe, cu mirosul tău și al camerei tale, cu pachetul de cărți din care lipseşte un 3.

Toate aceste lucruri mi se transpun prin tot corpul și într-adevăr ce trece de ele, nimic nu mai conștientizez, poate doar picăturile de ploaie, care cad doar ca sărutul nostru să fie mai fierbinte.

În al patrulea rând, vreau să recitești ce am să-ți scriu acum, pentru că ești o persoană specială, care merită să fie cu adevărat fericită, dar suntem mulți care căutăm fericirea, dar suntem și mai mulți care nu știm ce să cerem de la ea. Uită-te pe umărul tău și spune-mi ce vezi…într-adevăr, e o frică, iar eu cred că simt asta, pentru că îmi ești cel mai drag bărbos.

Luca, nu ai să rămâi singur, și nu pentru că ai barbă, sau pentru că fetele trag la tine, ci pentru că ești capabil să iubești.O să reușești și din punct de vedere profesional, pentru că faci ceea ce îți place, și ceea ce faci tu e frumos, e bun, ceea ce faci tu face altă lume să zâmbească. O să îți găsești locul în lumea asta, când nu te aștepți, ai să-ți dai seama de asta după mult timp, după ce spiritual și emoțional te vei așeza, probabil în verandă, în căsuța ta cozy și puțin minimalista, la cafea, așa că închide ochii, odihnește-te și lasă-mă să am grijă de ține.

În ultimul rând, din această scrisoare vreau să-ți reamintesc că ești om, și asta te face și mai frumos, ești frumos și când ești vulnerabil,și când ești sigur pe tine, și când te împiedici, doar când arunci chestiuni biodegradabile pe jos, parcă ți se strică puțin freza, dar parcă îmi vine să te ciufulesc și mai mult,

Luca, sub haine este o poveste neterminată, începe-o prin a vedea și a alege persoanele, situațiile care merită și care te merită, nu mai fi un fulg de nea rătăcitor, căci a venit primăvara.

P.S: Să știi că îmi mai place și cum mă săruți, și cum mă alinți, și cum mă ții în brațe, asta ți-o spun ultima în ideea în care să-ți rămână întipărit în minte, ca să știi ce ai de făcut, domnule.

 

Cu toată tandrețea,

Eu

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.