Dragă George,

Ţi-am scris mai multe scrisori, am împărţit cu tine pe această cale inedită bucăţi din sufletul meu. Am vrut să mă simţi aproape de tine de fiecare dată când ai vrea să citeşti ceva scris de mine, de mine special pentru sufletul tău.

            Voiam să îţi spun că îmi lipseşi, că încă îmi e dor de tine, de mine cum eram cu tine, de noi doi, că încă îţi simt parfumul în unele momente, iar în altele, parcă doar amintirea atingerii tale mă mai poate încălzi. Sunt îngheţată fără tine de câteva săptămâni. Nu mai am curaj să îţi spun sau să mă rog la Dumnezeu să te mai am puţin. Nu mai am curaj, dar undeva adânc în sufletul meu, mai există o pâlpâire de speranţă, una aproape stinsă. Mai există o speranţă micuţă pentru noi.

            Aş vrea să am curajul să îţi dau această scrisoare, dar oare asta nu este tot o cale de a ţi-o trimite? Poate cumva lumea, destinul, oamenii sau chiar Facebookul, va face ca asta să ajungă la tine, cumva. Dacă tu, al meu suflet iubit, vei citi vreodată această filă scrisă de inima mea, aş vrea doar să îmi scrii ceva. Aş vrea să văd pentru încă câteva clipe numele tău şi zâmbetul meu cald, ce venea aproape instant, oricând îmi trimiteai parcă raze de soare sau bucăţi din stele, căci ceea ce primeam de la tine este mult prea special pentru a banaliza totul, pentru a spune doar ” simple cuvinte”.

            Aş vrea să îţi aminteşti momentele frumoase cu noi, aş vrea să îţi aduci aminte de mine, să mă simţi aproape şi poate să îmi simţi uneori, sau mai bine-zis, adesea lipsa. Poate prezenţa mea nu ai simţit-o îndeajuns, dar absenţa o vei simţi? Oare îţi este uneori dor de mine sau oare mai însemn eu ceva pentru tine?

            Poate cândva voi primi o scrisoare adusă chiar de tine într-o dimineaţa, când ştim amândoi atât de bine că îmi voi savura cafeaua, mult prea lungă, mult prea greu. Acum realizez de ce erau interminabile parcă aceste delicii calde. Parcă îmi lua o zi să-mi beau cafeaua dulce-amară sau ceaiul dulce-acrişor. Poate că nu avea legătură cu ele, nu avea legătură cu acea cafea savuroasă, ci cu prezenţa ta de care parcă nu mă mai săturam, de care încă nu reuşesc să mă satur. Poate voiam ca tu să-mi fii cafea şi să te savurez cumva pentru eternitate. Pentru eternitate să fim doi. Noi doi.

 

            Cu multă dragoste şi dor,

            Alecsandra ta

 

            P.S: Sunt absolut sigură că dacă vreodată vei citi asta şi va ajunge la tine, ar trebui amândoi să ne punem o întrebare şi să ne dăm seama că cineva, undeva ne mai doreşte o şansă, o şansă la dragoste şi fericire. O şansă la eternitate în doi.

* Scrisoare scrisă de Alecsandra Gabriela

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.