Vânătoare de suflete

 

Aseară mi-am luat sufletul în palme și l-am ocrotit.

Respirația mea caldă nu l-a ajutat, deși speram ca el să fie nemuritor. Am eșuat.

Am rupt fâșii din mine și am făcut un cocon tocmai bun pentru el.

Prea târziu…sufletul a înghețat. Mi-am lipit urechea de pieptul tău și am simțit lumina.

Am simțit vibrația ei cosmică, ceea ce mi-a dat aripi, iar sub aripile mele sufletul  a încolțit, iar venele tale firave au devenit rădăcini.

M-am plimbat pe ele cu degete mărunte și am găsit căldură.

Atunci, coconul s-a rupt și împreună am construit o seră pentru suflete moarte. Dar a început ploaia….da, ploaia, s-a transformat în gheață…și în final, în sticlă pisată ce a tăiat lumina, iar rădacinile s-au rupt ca pânzele unei bărci de hârtie.

Am pus oglinzi în jurul nostru, dar aerul s-a condensat. Noi am uitat că avem trupuri și le-am căutat în aburi .

-Ba nu, este al meu.

-Ești sigură?

-Da, da, eu aveam o cicatrice pe genunchiul drept.

-Dar eu vreau cicatricea, tu poți păstra genunchiul.

-Bine, poți să o ai.

Dar niciunul nu știa ce îi apartine și ce nu. Era un mister greu de elucidat pentru două suflete.

Am pierdut tot și ne-am regăsit odata cu soarele.

 

~ Gânduri transmise de Simina Teodorescu ~

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.