Tricoul tău alb

 

Doar puțin vin îmi este îndeajuns ca mintea să înceapă să o ia razna și să te simtă pe tine. Nu e ca și cum nu ar fi îndeajuns că este plină de tine și când nu e amorțită, doar că acum este plină de tine și de amintiri.

 

Pielea mea tânjește după a ta. Tot ce pot să simt este tricoul tău alb și îmbrățișarea în care mă pierdeam. Îmi simt sufletul mai greu când mă gândesc la ea. Îmi e dor de mâinile tale puternice care mă țineau la pieptul tău, de atingerile tale, de tine lipit de mine, de tine tot.

 

Sunt atât de obosită…dorul de tine mă seacă puțin câte puțin. Imaginația mă seacă și ea pentru că încep să te visez din ce în ce mai des, din ce în ce mai mult și te vreau din ce în ce mai tare. Te vreau la mine-n suflet pentru eternitate. Te vreau dimineața și seara…și cât de des se poate și la prânz, să gătim împreună și să ne iubim. Și seara să bem vin, iar dimineața să mă cuibăresc lângă corpul tău cald pe care îl ador și de care îmi este atât de dor.

 

Îți vreau atingerea cum un surd își vrea auzul înapoi sau un mut glasul. Îți vreau zâmbetul cum un om cu deficit de vedere își vrea bucuria de a observa înapoi. Te vreau înapoi, pentru că tu îmi ești aer, îmi ești suflet, îmi ești tot. Am nevoie de tine cum am nevoie de mine. poate și mai mult.

 

Îmi lipsești cu fiecare secundă care trece, cu fiecare gând pe care-l am cu tine, cu fiecare amintire pe care o rememorez și cu fiecare sărut și atingere de care îmi este din ce în ce mai dor. Te vreau mai repede lângă mine. Te vreau acum! Vino, te rog…spune-mi să te aștept și vino!

 

 

Poveste scrisă de  ~ Alecsandra

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.