Nişte gânduri

 

Am nevoie de mine. Sună ciudat, sună banal… Am nevoie de fiecare clipă cu mine, de fiecare gest şi fiecare respiraţie, de fiecare bătaie de inimă şi de fiecare gând, aşa răvăşite cum sunt ele, gândurile mele, aşa înnebunitoare câteodată, părând străine, împrumutate sau dictate, dar prelucrate de mintea şi bucuria sau tristeţea mea. Totul se poate reduce la cele două: bucuria şi tristeţea. Nu cred că este nimic neutru. Da, ştiu, nu există doar alb şi negru, sunt şi culorile, dar eu le vad doar ca nişte nuanţe, plecate tot din alb şi negru. Am nevoie deci de bucuria mea, cea care mă face să zâmbesc alandala, fără să ştiu măcar că zâmbesc, dar şi de tristeţile mele, care nu, nu mă fac să plâng fără să ştiu că plâng… dar care mă fac să gândesc cu inima şi cu sufletul, să cresc emoţii grele aşa cum creşti un copil, şi să ajung să le iubesc pentru că şi prin ele trăiesc.

Am nevoie de timpul meu, de cuvintele mele, de înţelesurile mele, de citirile mele, de tot ce mă face să cresc sau să scad, să mă transform. Şi mai am nevoie de acel ceva ascuns adânc în mine. De senzaţia că, dacă l-aş descoperi, aş descoperi lumea. Am nevoie să mă găsesc pe mine ca să-i pot afla apoi pe ceilalţi. Nu cred că este altă cale. Degeaba stau în faţa altcuiva, îl privesc, ne privim, îi vorbesc, ne vorbim, de fapt schimbăm doar cuvinte, şi nici măcar alea pe de-a-ntregul, ci doar părţi din ele, o parte o spun eu, o altă parte o înţelege el. În cel mai fericit caz se suprapun pe o mică zonă. Ca să-l înţelegi cu adevărat pe celălalt ai nevoie de tine, de propria înţelegere.

Am mici revelaţii. Simt câteodată că am prins de capătul firului şi că dacă îl urmez o să ajung acolo. La miez. La fel şi când citesc sau ascult pe altcineva. Parcă ar fi acelaşi fir, acelaşi capăt. Se aseamănă întrucâtva. Deja-vu-ul nu e doar un cuvânt, e o realitate. Am mai trăit acea stare, am mai simţit la fel. Acum vine din afară, dar atunci, cândva a fost în mine.

Am nevoie de mine ca să te înţeleg pe tine. Tu mă înţelegi?

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.