Dor de tine şi punct

 

Zilele astea am tot avut probleme cu somnul. Nu știu încă dacă este de la lipsa brațelor tale ce mă linișteau în nopțile prea lungi sau de la dorul ăsta care mă sfâșie. Încerc să zâmbesc, dar zâmbetului meu îi lipsește zâmbetul tău. îmi lipsesc buzele tale, săruturile, mângâierile, atingerile…tu tot. Timpul trece și dorul de tine doar se amplifică.

 

Lipsa de somn mă afectează, dar faptul că în puținele minute în care reușeam să ațipesc, te visam pe tine, pe noi într-o cabană departe în munte. Visam fericirea aia tangibilă și electrizantă, zâmbetele și nebunia. Îmi e dor de tine și de mine plecați undeva, să fim doar noi doi. Poate că toate astea nu vor mai exista în viitor, poate că noi doi nu vom mai ajunge într-o cameră împreună sau nu vom mai pleca undeva departe, dar știu că indiferent de asta, îmi lipsești mai mult cu fiecare secunda, te vreau aproape de mine din ce în ce mai des. Credeam că acum ceva timp era maximul de dor pe care îl puteam îndura, dar mi-am dat seama că uneori, timpul nu șterge ci doar amplifică. Amplifică dorul ăsta nebun de tine.

 

Îmi lipsești și te vreau acasă, acasă la mine în brațe. Mă vreau acasă, iar ăsta este unul dintre cele mai lucide gânduri pe care le-am avut în ultima vreme.

 

Îmi e dor de tine și punct. Punct. Punct.

Poveste trimisă de ~ Alecsandra

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.