Tu, suflete!

 

Cred adesea că sunt într-o gravă eroare de când te-am cunoscut. Am înnebunit total. Nu mă mai recunosc și toate astea pentru că m-am îndrăgostit nebunește de tine, de momentele nebune dintre noi, de cele liniștite, de căldura brațelor tale, de palma ta ce se potrivește perfect pe spatele meu, de zâmbetul tău, de tine tot.

Am înnebunit cu siguranță în momentul în care m-ai sărutat pentru prima dată și tot ce am simțit a fost gustul nebuniei. Am simțit amețeala unui om drogat, extazul, nirvana și nebunia. Mi-ai dat întreaga viață peste cap, mi-ai dat lumea peste cap. M-ai dat peste cap.

Mă dai peste cap de fiecare dată când vorbim, când mă gândesc la tine, când ne facem planuri de viitor și visăm împreună.

În ultima vreme ți-am pus cam multe întrebări. Parcă nici eu nu mă mai recunosc. Astăzi te-am întrebat : ”Dragule, mă iei de nevastă? ”. Pur și simplu mă simțeam îmbătată de fericire, nici eu nu știu de ce te-am întrebat toate astea. Nu știu încă, dar știu sigur că a sunat nebunesc. Și mai nebunesc a sunat răspusul tău, care a venit ca întotdeauna neașteptat și perfect ” Nu iubito, te iau de suflet. Aleg să-mi fii suflet în fiecare moment! ”

De ce a fost perfect? Pentru că sufletul meu îți aparține încă de când mi-ai zâmbit prima dată, încă de la primul sărut, când nici nu am știut cum să reacționez, încă de la prima atingere a ta care m-a îmbătat. Mă făceai fericită, te adoram. Mi-ai fost tot. Mi-ai fost nebunie, iubire, fericire și suflet. Mai ales suflet, sufletul meu!

 

”Dragule, mă iei de nevastă? ”

” Nu iubito, te iau de suflet. Aleg să-mi fii suflet în fiecare moment! ”

 

 

” Vinovată ” pentru acest articol  ~ Alecsandra Gabriela ~

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.