Tu sau și mai simplu . . . iubitule!

 

Spune-mi, spune-mi în toată nebunia sufletelor noastre amețite, ce se caută, spune-mi ce simți. Spune-mi cât de nebun ești după mine, strigă-mi tot ce simți, strigă-mi în mijlocul lumii cât de mult mă iubești.

Știu, sunt o nebună. Sunt nebună după tine. Mereu am fost? Nu, dar o să fiu mereu. Este o promisiune? Nu, este un fapt, un fapt care se va dovedi. Nu mai cred în promisiuni, dar cred în fapte și în iubire. Cred în noi. Tu m-ai făcut să sper, să cred, să te iubesc…să ne iubesc.

Sună ciudat? Nu ai știut niciodată cât sunt de lună? Am zis lună?? Ohh, dar am vrut să zic bună. Ahh, nu nu…nu bună… nebună, dar deja ți-am mai spus asta.

Știi ce este cel mai frumos? Că nu sunt singura. Mai știi momentul ăla când te-am întrebat : „ – Dacă peste 6 luni o să îți spun că o să vreau să ne mutăm împreună, o să îmi dai papucii? „ Momentul când am fost sigură de răspunsul tău, când știam ce o să spui, dar tu, tu, acel TU etern m-a surprins… Momentul când tot sufletul mi s-a topit și s-a prelins în palmele tale? Momentul când mi-ai spus pe cel mai frumos ton : ” – Da iubito, o să îți dau papucii. O să îți dau papucii să intri în noua noastră casa. ”

 

Am simțit cum e să ai lumea la picioare, cum e să știi că sufletul de lângă tine nu mai e lângă tine, pentru că el ți-a devenit sufletul, el ți-a devenit tot. El ți-a devenit tot și asa vrei să rămână!

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.