Și, uite așa, ne-am găsit . . .

E povestea mea și a lui. A cum, uneori, Universul chiar conspiră să ți se întàmple un lucru pur și simplu mi-nu-nat! Evident, cu cât te aștepți mai puțin, cu atât surpriza e mai mare.

Ne-am cunoscut sâmbătă, la Summerwell. De fapt, în drum spre Festival. Mi-a luat 45 minute ( durata călătoriei) să mă îndrăgostesc. A, și nu cred(eam) în dragoste la prima vedere. Și, uite așa, s-a întâmplat..

Se spune că tot ce contează e chimia, dar și chimia are nevoie de mediul propice. Noi, oamenii, numim Mediul-Poveste.
Povestea începe sâmbătă, la ora 15.30. Eram pe fugă, prietenii mei deja erau acolo, iar eu trebuia să iau busul de la Piața Victoriei spre Palatul Știrbei să ne întâlnim. m-am întors acasă de 2 ori: ba uitasem banii, ba crema solară… poate e ca-n matematica (“-” cu “-” = “+” în final)
Noroc că locuiesc în zonă. Evit să mă plâng de caniculă, dar extrem de caaaaaald. Eram cu apa termală după mine, puf puf întruna. Ajung în stație, busul avea o mică întârziere. Îmi era o sete, cred că aș fi băut apa termală, dar m-am abținut. Cu greu.
Aud deodată în spatele meu un respirat greoi și intens. Mă întorc, înalt cu pălărie Panama și cu un tricou înscripționat ” Madly in love with her “.
“Hey, vrei niște apă termală?” îl întreb cumva curioasă de mesajul de pe tricou…. “Am alergat până aici, nu puteam pleca fără o sticlă cu apă, merci.” răspunde în timp ce își făcea aer cu pălăria. “Sigur ești ok cu apa termală și nu vrei apă plată?” Mă întreabă cu o voce mai relaxată și puțin răgușită. Sexy. Își șterge ochelarii și brusc i-am văzut ochii verzi ca smaraldul, m-a privit pentru 2 secunde. Am zis :” Da” ( mă refeream la apă… Și, poate, la mult mai multe).
El: ” Da, uite vine busul”. Eu: Da, apă, apă, merci!
El: ” Aa, Te rog, să îți deschid. ”
Eu, vitează, urc treptele busului în timp ce beam și când deodată mă împiedic. scap sticla. Nu mai era apă în următoarele 3 secunde.
“Ești bine? Te rog, așeaza-te lângă mine, mi-e teamă că o să rămâi și fără apă termală.” îmi spune. Eram și rușinată, și în timp ce îmi vorbea de trupa lui favorită, din senin îl întreb cu ochii spre tricou : “De cine? Cred că ești un norocos.” El zâmbește ( mă și enerva parcă, dar la modul frumos) : “De cine, ce? Aaa, da. Există o Ea, de fapt sunt 2.” În mintea mea ” E cel mai simpatic nesimțit.”
El: “Muzica și viața. Compun versuri pentru câțiva artiști. Mă simt norocos să fac ceea ce îmi place. Tu cu ce rezonezi?” Eu : frumos. Cu natura și să fiu absorbită de tot felul de călătorii, îi răspund.
La care el: îmi împrumuți apa ta, te rog? Și, imediat după, am început parcă să-i ” dau” părticele din mine, din visurile mele. Of, probabil că vorbeam întruna, dar El chiar mă asculta. Liniștit. Ahh, băiat cu ochii verzi, îndrăgostit de viață și de muzică, compozitor de versuri… Fii rima mea. ( erau în mintea mea)
Busul se oprește. Aveam 12 apeluri pierdute. Nu-mi păsa. Cred că eram îndrăgostită de un băiat fără nume….nu făcusem cunoștință.
Mă ajută să cobor, îmi înapoiază apa “minune” și mă întreabă : “Domnișoară, ai vrea să vii cu mine la Summerwell? Am 2 bilete.”
Nu am putut rosti decât “Mul-țumesc, dar trebuie să îmi găsesc și prietenii.”
El : “și eu pe ai mei și facem apoi gașcă mai mare”. M-a luat de mână, m-a privit ( off, iar privirea aceea) și am intrat.

Evident, m-am oferit să îi fac cinste cu o apă plată, mai ales după incidentul cu pricina. Deschid portofelul, plătesc și realizez că uitasem biletul meu de festival acasa.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.