Povestea unui fulg de nea

…A fost odată, într-o împărăţie din înaltul cerului, şi ploaie şi vânt şi frig… Şi, într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea s-au unit şi au dat naştere unui fulg de nea. Strălucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea şi se transforma în ploaie şi, numai soarele ştia să-l facă să zâmbească.

 

După ce a crescut puţin i s-a dat binecuvântarea şi a pornit la drum în josul pământului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în linişte… I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare după-amiezile să nu piară, să se joace doar cu semenii lui şi, atunci când va atinge pământul, să se aşeze peste fulgul pe care îl va iubi o viaţă. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viaţă. Fulgul a promis că va asculta povaţa părinților şi a plecat…

 

În drumul său a cunoscut mii de alţi fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici şi, foarte puţini, prieteni. Alături de ei şi-a continuat drumul şi nu a încetat nicio clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zăpadă a cunoscut copaci şi frunze şi flori şi fluturi. A cunoscut blândeţea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case bătrâneşti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paşti. A cunoscut suferinţă, dragostea şi fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Aşa cum promisese…

 

Într-o zi însă fulgul s-a oprit… Şi, odată cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferinţa, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpadă să mai ningă…

 

Fulgul văzuse, acolo jos, ceea ce căutase întreagă sa viaţă. Găsise scopul călătoriei sale… îşi găsise trecutul, prezentul şi viitorul. Raţiunea de a fi. Găsise viaţa ce-i lipsea.

 

Şi s-a apropiat încet… Şi, în sfârşit, simţea ce înseamnă să fii fericit. Simţea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simţea că iubeşte atât de tare încât îl durea. Şi, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit.

 

……………………………………………………………………

 

… Şi nu, nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pentru că… fulgul nu se îndrăgostise de un fulg ci de un om. Dar nu ştia.. nu ştia căci omul îl minţise. Omul voia doar să ştie ce înseamnă să fii iubit de fulgul naiv care îi stătea la picioare.

 

…şi aşa, steaua de zăpadă a atins mai întâi părului omului, apoi l-a privit în ochi… Apoi i-a mângâiat buzele calde… buze care l-au topit…

 

…şi fulgul a căzut mort… Şi nu se poate întoarce la ai lui căci singur nu poate…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.