Povestea globulețelor

A fost odată un meşter sticlar… Toată ziua lucra în atelierul lui ca să îi poată hrăni pe cei doi copii: o fetiţă şi un băiat. Mama lor se prăpădise demult, iar meşterul încerca să-i crească aşa cum ştia că şi-ar fi dorit ea.

Copii erau cuminţi şi încercau şi ei să ajute cum puteau mai bine. Fata avea grijă de casă, iar băiatul încerca să deprindă meşteşugul tatălui.

Într-o bună zi băiatul s-a gândit să-i facă o surpriză părintelui său şi a încercat să facă singur un vas. Dar oricât s-a străduit vasul nu a căpătat forma pe care şi-o dorea, ci a rămas doar un balon de sticlă. De teamă să nu îşi supere tatăl băiatul i-a pus o mică agăţătoare de sârmă şi i l-a dăruit surioarei să se joace cu el.

Fetiţa moştenise de la mama sa talentul de a picta, aşa că în serile lungi de iarnă, stând în faţâ focului, a pictat micul balon de sticlă. Peste agăţătoarea de sârmă a pus o delicată panglică roz luată de pe o rochiţă veche.

Când l-a terminat a dat fuga să-l arate tatălui ei. Tocmai atunci la uşa atelierului se oprise un alai mare şi strălucitor. Chiar împăratul şi împărăteasa ţării veniseră să vadă sticlăria făcută de meşter, despre a cărei frumuseţe se dusese vestea.

Emoţionata fetiţă s-a pitit după bradul ce străjuia intrarea. De teamă să nu spargă micul balon pictat l-a strecurat între crengile bradului.

Când să treacă pragul, împărăteasa şi-a aruncat ochii spre brăduţ şi s-a oprit exclamând:

– Ce-i minunăţia asta?!

A întins mâna să-l ia, dar fetiţa îl ţinea strâns. Sfioasă a ieşit în faţă împărătesei:

– Este jucăria mea, înălţimea voastră! Fratele meu a făcut-o şi eu am pictat-o…

După ce s-a gândit o clipă i-a întins micul balon împărătesei:

– Dacă vă place aşa de mult, vi-l dăruiesc. Mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, spunea că atunci când îi faci cuiva o bucurie, îngerii zâmbesc!

Împărăteasa s-a aplecat şi a sărutat, cu lacrimi în ochi, copila pe frunte.

– Îţi mulţumesc, fată frumoasă! Mama ta avea mare dreptate, dar nu pot să îţi iau jucăria. Când am văzut-o în brăduţ m-am gândit că aş putea-o folosi să împodobesc bradul de Crăciun de la palat. Aşa că am să vă rog să faceţi cât de multe puteţi până în Ajun, iar eu am să vă răsplătesc pe măsură.

Când au văzut invitaţii la marele bal cât de frumos era bradul împodobit cu micile baloane de sticlă pictată s-au grăbit cu toţii să-i comande meşterului pentru anul şi pentru anii următori. Pentru că semănau cu globurile de cristal ale vrăjitorilor, dar erau mult mai mici toată lumea le-a spus: globuleţe…

Aşa că meşterul şi copii lui nu au mai avut niciodată grijă zilei de mâine, iar urmaşii lor fac şi astăzi globuleţe şi aduc culoare şi strălucire multor brazi de Crăciun.

             Şi-am încălecat pe-o roată
Şi v-am spus povestea toată.

 

Poveste scrisă de Pârvu Iuliana

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.