O nouă eu,

De data aceasta am ales să dorm în natură, doar eu şi stelele, într-un cort.

M-am trezit cu un zâmbet tâmp şi cu ochii mari, iar soarele nu ezita să mă întâmpine cu razele lui strălucitoare. Cumva, e felul lui de a-mi spune :”Bună dimineaţa!” Îndată, mă înviorez şi plec random desculţă. Simţeam nevoia să îmi spăl faţa cu apă de pârâu.
Decid să mă las în jocul razelor soarelui şi să mă bucur de vitamina D, în stare pură. Stăteam întinsă pe pietre cu ochii închişi… Când, deodată, realizez că e umbră în faţa mea. Deschid cu greu ochii şi văd un El. Îmi zâmbeste şi mă întreabă: ” Scuze, dar ştii un loc unde aş putea lua o gustare matinală?” Mă ridic, îl privesc lung şi îi răspund ” Ştiu o casă în copac, unde servesc micul dejun.” Sincer, nu îmi era foame, dar îl tot mâncam din priviri. E prima oară când fac asta şi recunosc, mă atrăgea acest “nou”. Pe drum aflu că e un suflet călător şi astrolog. Înalt cu ochii violeţi. Mă intrigau, ce-i drept, însă evitam să mă “holbez” prea mult. Eu sunt biolog, pasionată de flori, plante şi copaci. Ajungem şi ne aşezăm la una dintre cele 4 mese încă neocupate, fără să ne mai vorbim. Ciudat, dar placut!

Comandăm micul dejun prin intermediul unei hârtiuţe pe care trebuia doar să bifezi ceea ce doreşti să mănânci. Eu am ales “Regina Nopţii”, iar El ” Sirop celest”. Nu ştiam ce aveau să fie concret, dar am aflat în următoarele minute.
În jur, plutea o doză de frenezie, acompaniate de glasul privighetorilor, de susurul pârâului şi de mult verde smarald. Şi, parcă se auzea muzică de jazz, pe fundal.
Declar pe proprie răspundere: eram fermecată de băiatul fără nume.

Gustările, la rândul lor, aveau răvaşe. Erau notate direcţii de orientare şi interval orar în pădure. Recunosc, nu am fost cea mai pricepută la acest capitol.
Ora 10.30, S-E, 4579-4257… “Cred că ştiu. D-ra avem întâlnire, se pare.” replică el timid. Am acceptat!
Urma să descoperim sensul mesajului de la micul dejun. Părea ludic, dar eram împreuna. 2 nebuni, 2 necunoscuţi căutau necunoscutul.
L-au găsit abia spre seară… timp în care i-am furat o sărutare, i-am aflat jumătate de poveste şi o sumedenie de vise. El nu mi-a dat drumul de la mână o clipă şi mi-a împletit părul. Şi l-am ascultat.

Am ajuns în final la locul respectiv, pe la ora 19:30… Moment în care “regina nopţii” se deschidea şi devenea răpitoare din nou. Aşa mă simţeam şi eu. Erau mai multe… Ce imagine… Nu mai vroiam să plecăm de acolo. Dar m-a convins când şi-a scos din rucsac aparatul de “mângâiat” astrele. Cu o seară înainte am adormit numărându-le, iar acum aflam poveşti despre fiecare în parte.

Am culminat numărându-le în 2… pentru că cele mai frumoase lucruri se fac în 2…

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.