Nu vă e dor, uneori, să primiţi o scrisoare?

Una adevarată, căreia să-i vezi plicul strălucind prin găurelele cutiei poştale, când te pregăteşti să ieşi din bloc şi să te întrebi: „De la cine o fi? ”

Apoi să deschizi cutia, să întorci plicul pe-o parte şi pe cealaltă şi de-abia atunci să-l rupi grăbită. Iar când despătureşti hârtia, chiar să te tai un pic la deget de atâta nerăbdare. După care să uiţi care-ţi era drumul, să te întorci acasă şi să răspunzi. Să stai cu ochii în gol, pentru că nu ştii dacă să începi cu „Dragă …” sau cu „Stimate …”. Când greşeşti un cuvânt, să-l tai cu linii apăsate, iar acesta să rămână acolo, dedesubt, nu să fie şters. Ori, dacă eşti perfecţionistă, să mototoleşti hârtia, s-o arunci la coş, şi să începi iar, îngânând cuvintele. Să simţi gustul dulceag al lipiciului de pe plic şi rostul drumului către poştă.

Astăzi, adresa noastră nu mai are stradă şi număr, ci coadă de maimuţă. O parte din fiinţa noastră s-a mutat din locuinţă în server, iar de-acolo primeşte şi distribuie rapid mesaje laconice într-un esperando prescurtat. Vb … ok … NB … brb … L. Dar poţi să compui o scrisoare aşa?

Atât de mult am vrut să scriu şi să primesc o scrisoare, încât mi-am trimis una.

N-a venit, probabil că încă îşi caută drumul. Poate va sosi peste vreo 20 de ani, ca în ştirile alea trăsnite, în care poşta livrează cu mare întârziere o scrisoare care între timp şi-a pierdut orice sens sau utilitate, ori destinatarul nu mai există ca s-o poată citi.
Nu vă e dor, uneori, să primiţi o scrisoare?

* Articol scris de Marian

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.