Maria, Maria, Maria,

Era duminică. Nu suntem religiosi, dar am hotărât să mergem la biserică. Cu mama, sora și bunica. 3 generații. 3 femei cu numele de Maria.

La îndemnul bunicii, ne-am dichisit toate 4. Și, da, ne-am pus și batic. Am pășit cumva sfioasă pragul. Vrei nu vrei, parcă răsar tot felul de gânduri în locuri sfinte. Am găsit loc de stat și , în loc să privesc către altar, priveam la cele 3 Mării ale mele. cu admirație, cu bucurie, cu respect. Ele sunt familia mea. Am plecat toate liniștite dupa slujbă, de nu mai vorbea niciuna. Telefoanele pe silenţios. Un aer aparte. Ne-am dat jos baticul și ne-am zâmbit uneia celeilalte, semn că a fost de bun augur să venim la biserică.
Eu zâmbeam ușor ștrengar, pentru că le pregătisem o surpriză acasă. Post sărbătoarea Sfintei Maria. Fusesem plecată din țară, cu 2 săptămâni în urmă, când au fost celebrate cum se cuvine. M-am tot simțit extrem de prost de atunci. Ele au fost aşa drăguțe că sentimentul de vinovăție era și mai mare.

Deodată mi se face sete, le rog să mă aștepte….cât traversez strada până la magazin. Cred că încă mă așteaptă să vin. Am rămas în nori. Un moment fatal și nu am mai avut ocazia să le îmbrățișez și să le mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru mine.

Acasă le așteptau 3 scrisori în plic vechi cu sigiliu. Le dăruisem toate părțile din mine acolo…pe hârtia plină de pete de cerneală. Aveam să rămân veșnic în amintirea lor prin cele așternute pe hârtie. Semn? Nu știu. Dar mă bucur că am scris înainte să plec. Nu am luat cu mine nimic. Nu îmi port decât sufletul.

Ele îmi zâmbesc în continuare, cele 3 Mării ale mele, ale noastre.

***Cu dedicație pentru fiecare care are o Mărie în viața lor. Cel mai bun moment este acum!

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.