Iubitule,

 

… pentru o seară ca asta, unii ar fi în stare să își vândă sufletul diavolului…

Citind povestea lor aşternută atât de mlădios de-a lungul a zile și nopți întregi, Păpuşarul surpinse acea frântură care a reușit să-i transmită cel mai bine legătura lor.

Se făcea că noaptea se-așternea ușor peste ei. Ea i-a cuprins mâinile între ale ei și îl privea cu atenția caracteristică unui bebeluș care începe să descopere lumea. Voia să-l descopere, să-i audă inima cum bate la unison cu a ei într-un tot unitar, precum clapele unui pian care se armonizează într-o sonată.

El își desprinse mâna din palma ei și îi mângâie încet, circular, obrazul. Își zâmbeau șăgalnic, ca într-o joacă de care păreau că nu se vor sătura vreodată. Îi atinse ușor buzele cu vîrful degetelor pe care le plimba în mișcări amețitoare și repetitive. ”Mă iubești?”, o întrebă el. ”Mai mult ca orice. Ca atunci când știi că ai nevoie de aer pentru că fără el nu poți trăi. Ca o femeie care își așteaptă bărbatul pentru că fără el tango-ul ar fi un solo”, răspunse ea.

Păpușarul luase o decizie …

Continuă povestea …

* Poveste aflată dintr-o scrisoare primită

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.