Emoții în doi

Mâine plecăm la drum împreună. Pentru prima dată împreună. Emoțiile sunt mari. Aproape la fel de mari ca în prima zi de școală când ești entuziasmat pentru că știi că ai în față un drum plin de aventuri. Când ești și puțin speriat pentru că îți este teamă că va fi prea greu și nu vrei să o dai în bară.

Mâine plecăm la drum împreună. Am aruncat într-un rucsac două pulovere groase, blugii rupți, rochia cu buline, aparatul foto, niște brioșe și alte câteva nimicuri. Nu orice nimicuri. De-ale fetelor. Știu ele. Am aruncat în același rucsac și niște visuri, emoții, întrebări și un strop de nerăbdare. Un strop cam cât o ploaie de vară – scurtă, dar intensă. Și caldă. Pentru că nerăbdarea asta mă însuflețește atât de tare încât îmi simt călcâiele cum sfârâie de poftă de nou și de frumos.

 

Mâine plecăm la drum împreună. Te întâlnesc la gară. Dimineața la 10. Nu avem bilete și nici destinație. Ne vom urca în primul tren care pleacă de la linia 5. Și să ne ducă unde-o vrea. Nașului îi vom povesti cum ne-am urcat grăbiți fără bilet și fără bani, dar cu mult curaj și dragoste în suflete. De ne-o da jos, locul acela, fie sat, fie oraș, să ne fie gazdă. În necunoscut, unde nu ne știe nimeni și unde nu știm pe nimeni. Unde totul e nou și se cere a fi descoperit. Unde e rost de căutare și de curiozitate. Unde ne vom afla pe noi. În prima noastră călătorie împreună.

 

Degetele îmbrățișate, dansul de pași, privirile jucăușe, sărutările cele mai libere, zâmbete largi, soarele în părul meu, fluturele pe umărul tău, cea mai dulce amandină, lacrimi de râs, noiembrie la apus și noi doi, doi somnoroși, la răsărit.

 

Hai, mâine! Nu ești deja azi?

 

 

Articol scris de Gabriela Obeada

3 replies on “Emoții în doi

  • Liliana

    Gabriela, suflet sensibil, ador poezia si articolele tale, le citesc cu mare placere! Astept urmatorul, daca publici o carte, te rog sa spui….va fi cadoul meu pentru mine.
    Sincer
    Liliana

    Răspunde
  • Petrescu Stefan

    Cred, cu tarie, ca vreau sa traiesc in povestea asta. Eu “regele” Ea regina, pe care sa o incoronez in mijloc de camp sau margjne de padure, cu o coronita de flori, sau o floare, a soarelui. Sa ne plimbam prin padure si sa tipam ca apucatii, de fericire, spontaneitate, frumusetea noastra, si, sa traim acolo, in nebunia noastra. Frumoasa povestea ta Gabriela Obeada, serios.

    Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.