Coloana Infinitului

Ţine-mă strâns în braţe şi promite-mi că vei fi aici pentru totdeauna. Că putem îngheţa momentul acesta pentru a-l repeta la infinit. Şi tot nu m-aş satura de tine. Tot nu aş obosi să te iubesc. Tot nu m-aş plictisi să te ador. Să te privesc, să te sărut, să te simt la pieptul meu. Să te ştiu fericit.

Zâmbeşti şi rămân fără grai. Ai chipul senin. Mai senin decât albastrul cerului după ploile calde de vară. Îmi place când râzi cu gura până la urechi. Dacă s-ar putea, ar trece dincolo de ele, nu-i aşa? Cum ce? Rasul tau. E molipsitor. ” Ca un curcubeu – colorat, vesel, mereu plin de speranţă şi încrederea că după orice furtună, apare el. Curcubeul. Apari tu. Curcubeul meu.

Să nu te mire că plâng de bucurie. Ştiai că şi lacrimile au glas? Ale mele spun “hai să o luăm la vale de-a rostogolul, prin tufe de fericire şi parfum de dragoste. Pârtieeeeeeeeee!!!”. Şi se rostogolesc în viteză pe obrajii mei, pe buzele mele nerăbdătoare să le guste libertatea. E cel mai de preţ sărut pe care vreau să îl împart cu tine. Lacrimi fericite, dulci, libere, contopite în doi.

Ce buze norocoase!

Toate patru.

Ce trupuri tresărinde!

Toate două.

Ce suflet împlinit!

Toate unu.

Al nostru.

 

* Articol scris de Gabriela Obeada

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.