Ancorată în realitatea ta

Ancorează-mă în realitatea ta, în viaţa ta,  dar mai ales în sufletul tău. Ancoreaza-mă pentru eternitate.

Port o brăţară cu un talisman, cu o ancoră și tot ce pot să simt ești un „TU” imens. Dar întrebarea este ~ oare de ce agaţă, de ce se agaţă de orice de parcă o eșarfă ar fi viaţa, iar un pulover ar fi poate o iubire pe care tot vrea să o păstreze, să o ţină lângă ea. ~

La orele astea târzii din noapte, privindu-mi mâna ce zace parcă aruncată pe o parte a patului prea gol pentru ea – prea gol pentru niște mâini ce tânjesc după altele, pentru niște braţe ce tânjesc după căldura altor braţe, după un corp ce tânjește după îmbrăţișarea altui corp, după corpul tău sau poate pentru un suflet ce tânjește după un alt suflet, sufletul meu, pentru că tu îmi ești suflet- mă întreb dacă ar vrea să-mi fie mie ancoră, să-ţi fie ancoră sau poate să o trecem la comun și să „ne fie” ? Să fie ancora noastră, semnul nostru și poate în același timp și talismanul nostru.

Sau vrei să-mi fii tu ancoră, ocean și cer? Să-mi fii infinit și eternitate? Să-mi fii iubit și tot? Acel totetern de care vorbesc de o groază de timp în fiecare post, de care îţi vorbesc doar ţie șoptit la ureche, șoptit pentru sufletul tău.

 

Lasă-mă să fiu ancorată în realitatea ta pentru totdeauna, mereu și etern. Lasă iubirea să ne fie ancoră în viata asta neancorată în ocean. Lasă destinul să ne călăuzească vaporul dragostei spre Paradis, spre Paradisul sufletelor noastre.
Articol scris de Alecsandra Gabriela

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.