9 mici povești de dragoste

 

Dacă ne uităm atent în jurul nostru și deschidem cu adevărat ochii vom putea observa că dragostea, în toate formele ei, se poate găsi peste tot, chiar și în cele mai banale locuri.

De la cuplul de bătrânei care se plimbă ținându-se de mână prin parc până la bărbatul care cumpără un buchet de flori de la mica florărie din colț, de la cuplul de tineri plimbându-și copilul în cărucior până la cei doi căței care se tolănesc, unul lângă altul, în iarbă; dragostea este pretutindeni.

Trebuie doar să o cauți, să o vezi și să o apreciezi.

De aceea, am strâns pentru tine câteva mici povești (reale!), povestite de niște oameni obișnuiți și care sperăm să te facă să zâmbești și să-ți aduci aminte că dragostea, în cea mai pură formă a sa, încă mai există, așa că nu renunța!

    Eu lucrez ca florar și astăzi, la ora 7 dimineața când am venit să-mi deschid florăria, am găsit un bărbat așteptându-mă în față. Era un soldat, care în câteva ore urma să se ducă la aeroport pentru a pleca în Afghanistan pentru un an. Mi-a spus: „ În general, îi aduc soției mele câte un buchet de flori în fiecare zi de vineri. Nu vreau să întrerup acest obicei și nu vreau să fie dezamăgită în acest an în care voi fi plecat din țară.” Apoi, a dat comandă de 52 de buchete de flori. Eu urma doar să programez livrarea fiecărui buchet, în așa fel încât soția lui să primească câte unul în fiecare zi de vineri, la biroul ei, pe la prânz, pentru următoarele 52 de săptămâni. După cele 52 de săptămâni, el oricum urma să se întoarcă acasă si urma sa-i ofere multe alte buchete, personal. I-am promis că voi avea grijă că soția lui să primeaca câte un buchet în fiecare săptămână și i-am oferit și o reducere de 50% pentru că gestul lui mi s-a părut extraordinar.

Am un pacient în vârstă, care suferă de un caz sever de Alzheimer. Rareori își poate aminti propriul nume și de cele mai multe ori uită unde este și chiar ce a spus cu câteva minute în urmă. În mod extraordinar (și miraculos, aș spune) el își amintește cine este soția sa, în fiecare dimineață în care aceasta vine să-l viziteze și să petreacă următoarele câteva ore cu el. În general, o întâmpină spunându-i: ” Bună dimineața, frumoasa mea Kate.”

Astăzi este aniversarea celui de-al 10-lea an de când m-am măritat. Pentru că, recent, și eu și soțul meu am rămas fără locurile de muncă și financiar, stăm destul de prost, am ajuns la un acord ca niciunul să nu îi cumpere celuilalt vreun cadou. Când m-am trezit în această dimineață, soțul meu era deja treaz. Am ieșit din dormitor doar pentru a găsi sufrageria plină de flori de câmp, răsfirate și aranjate peste tot, în toate colțurile, pe masă, pe canapea, în bibliotecă, pe jos. Erau peste tot. Și a făcut toate acestea fără a ignora acordul nostru.

Bunicul meu suferă de Alzheimer și de cele mai multe ori, nu își poate reaminti cine este bunica mea în momentul în care se trezește dimineața lângă ea. În primul an, bineînțeles, bunica a suferit enorm. Acum, însă, este optimistă și îl ajută cu tot ce poate. Ba chiar joacă un mic joc, în fiecare zi, prin care încearcă să-l facă să o ceară în căsătorie până la ora 14:00. Până acum, i-a reușit de fiecare dată.

Astăzi, într-un club de jazz din San Francisco am văzut un bărbat și o femeie bucurându-se de o băutură împreună. Femeia avea nanism, iar bărbatul era extrem de înalt pe lângă ea, dar asta nu l-a oprit de la a o invita la dans. S-au dus împreună până pe ringul de dans, unde el s-a așezat în genunchi pentru a putea dansa, lent, împreună cu ea. Au dansat așa pentru tot restul serii.

Astăzi, în timp ce eram în mașina pe care o conducea bunicul și ne îndreptam spre casă, el a întors mașina și a spus: „Am uitat să-i cumpăr bunicii tale un buchet de flori. O să iau unul de la florăria din colț, nu va dura decât un minut.” L-am întrebat ce era așa de special la ziua aceasta, care să-l facă să-i cumpere acest buchet. Mi-a răspuns, zâmbind: „Nu este nimic special doar în ziua de astăzi. Fiecare zi este specială și bunica ta iubește florile. O fac să zâmbească.”

Astăzi, bunicul meu în vârstă de 75 de ani, care a orbit acum 15 ani din cauza unei cataracte mi-a spus: ”Bunica ta este frumoasă, nu-i așa?” Nu i-am putut răspunde pentru câteva secunde, după care i-am raspuns că într-adevăr este frumoasă și că îmi pare rău că el nu mai poate vedea această frumusețe zi de zi. Foarte blând, m-a luat de mână și mi-a zis: „Scumpo, încă îi văd frumusețea zi de zi, chiar dacă sunt orb. De fapt, acum îi văd frumusețea mult mai clar decât o vedeam când eram mai tineri.”

Astăzi, după ce am auzit că mama a stat acasă și nu s-a dus la serviciu pentru că era răcită, am făcut o oprire până la supermarket pentru a-i cumpăra ceai. Acolo, l-am vazut întâmplător pe tata, care deja aștepta în rând pentru a plăti și avea în coș supă, pliculețe de ceai, șervețele, prăjitura preferată a mamei, 4 DVD-uri cu comedii romantice și un buchet de flori.

Astăzi, o femeie ale cărei corzi vocale au fost îndepărtate din cauza unei lupte crunte cu cancerul, s-a înscris la cursul meu de limbaj al semnelor. Ce m-a surprins a fost dragostea cu care era înconjurată această femeie, care a participat la curs alături de soțul și cei 4 copii ai săi, de părinții ei, de fratele și cele 2 surori ale sale și de alți 12 prieteni. Cu toții m-au făcut să zâmbesc și să-mi pun întrebarea: „ pentru mine, oare câți oameni ar veni? ”

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.