Toamna,

Lumină târzie în focul din sobă.
O carte deschisă, miros de decenii,
Un toc ruginit și-o foaie plângândă
Se scriu, se citesc, în flăcări mocnesc.
Un vânt singuratic invită la dans
O lună timidă ascunsă în noapte.
Tăcerea dictează un ritm nonșalant
Cu note-adormite pe-o stea lunecândă.
O frunză șoptește un vis arămiu:
Un mugur verzui cu dor de ființă
S-a șters încercând prea mult înflorirea.
O creangă își pleacă cu greu goliciunea.
E toamnă domoală, cu seri liniștite,
Secrete tăcute, dorințe arzânde,
Priviri ferecate, pe veci nerostite.
E toamnă în suflet, în gând și-n simțire.
* Poezie scrisă de Gabriela Obeada
Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on Google+
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *